Pentru început vreau să amintesc două evenimente importante din cadrul clubului petrecute cu ceve timp în urmă. Un motiv în plus pentru care U Cluj creşte şi care-i oferă şansa să se gândească la un viitor bun: cooptarea lui Mihai Georgescu în cadrul clubului, cel care se va ocupa de coordonarea centrului de copii şi juniori. Se zice că ar fi fost propus de suporteri pentru echipă, iar Florian Walter i-a oferit un contract pe 3 ani. O fi cunoscut Mihai Georgescu? Cunoscut sau nu la nivel naţional, prin mâna sa au trecut jucători ca şi Costel Gâlcă, Răzvan Raţ, Vasile Maftei, Marius Bilaşco sau Mihai Răduţ, toţi convocaţi cel puţin o dată la Naţionala României. Mihai Georgescu a venit de la Şcoala de fotbal Ardealul(Cluj, echipă în Liga IV), iar prima mutare asociată lui este venirea a 12 juniori de la Ardealul la U Cluj.
Prima victorie la Alba Iulia
Ca să trecem la meciul de ieri, Universitatea Cluj a reuşit prima victorie la Alba Iulia din actualul sezon. Adversar: Oţelul Galaţi, echipă cu 10 puncte după primele 4 etape. Dorinel Munteanu şi Marius Stan anunţau în rândul gălăţenilor un meci dificil cu cea mai bună nou-promovată(în opinia lor). Antrenor în două rânduri la Universitatea, Dorinel a plecat pe finalul lui 2008 pentru o lună şi câteva zeci de mii de euro la Steaua, revenind pe finalul sezonului şi scăpând echipa clujeană de la o retrogradare în Liga a III-a. Actualul antrenor al Oţelului spunea înainte meciului că un egal la Alba Iulia ar fi foarte bun, iar o victorie ar fi senzaţională. Personal, credeam că sunt declaraţii-tip folosite ca şi scuze în caz de înfrângere şi ca şi laudă în caz de victorie.
Joc entuziasmant al universitarilor(Repriza I)
Iată că declaraţia lui Dorinel s-a conformat ulterior jocului, U dominând clar prima repriză. Oţelul a avut ocazia mare ce-i drept a lui Antal ca şansă de gol în prima repriză, pe lângă ratarea lui Ochiroşii. În schimb "U" a avut 4 ocazii mari prin Niculescu şi Lemnaru, ambii de două ori. Golul a venit după o altă pasă excelentă venită din piciorul căpitanului Boştină, de data asta pentru Mendy, un fudnaş stânga care a arătat o mare poftă de joc pe faza ofensivă. Fostul jucător al Farului a marcat cu un şut din careu pe sub portarul Grahovac după o fentă. Golul Oţelului a venit contrar aşteptărilor, gălăţenii speculând greşeala frecventă din jocul defensiv al Universităţii: fazele fixe. Aşa au primit gol şi cu Steaua şi Braşov, iar acum, pe final au avut emoţii la două lovituri de cap semnate Paraschiv şi Pena.
Repriza II
La 5 minute de la reluarea jocului Boştină cade în careu după un contact cu Giurgiu, însă Mugurel Drăgănescu îi dă galben pentru simulare(nu am văzut faza). Peste două minute Sîrghi îl faultează în acelaşi careu pe Lemnaru. S-a dat penalty, iar Boştină a înscris, deşi se afla pe teren şi Niculescu. În minutul 64 are loc o schimbare la U: Acosta(mijlocaş stânga) intră în locul lui Niculescu. Pană dă semne de retragere, Acosta trecând în locul lui Boştină pe partea stânga, iar căpitanul în centru. Lemnaru rămâne însă singur în atac dar nu degeaba: clujenii au mai avut câteva contraatacuri care puteau decide câştigătoarea înaintea fluierului final. Alte două schimbări pe final: Reinaldo în locul lui Ionescu la mijloc şi Machado în locul lui Boştină. Ambii jucători ieşiti au primit cartonaş galben. Cum am scris şi mai sus, Oţelul a avut două ocazii mari pe final la două lovituri de cap ale lui Paraschiv şi Pena. Probleme în centrul defensivei pentru U, dar nici adversara din meciul următor nu stă mai bine.
Primul 11. Evoluţia jucătorilor
Marian Pană a început cu: Matache - Buhuş, Daniel Munteanu, Cvirik, Mendy - Delgado, V. Gheorghe, Ad. Ionescu, Boştină - Niculescu, Lemnaru.
Matache - meci sigur pentru portarul deveit căpitan după ieşirea lui Boştină. L-a blocat pe Ochiroşii în prima repriză la un şut din interiorul careului. Golul nu poate fi pus pe seama lui, nici ocaziile de pe final. Din păcate a luat din nou galben, ca şi cu Urziceni, pentru trageri de timp pe final.
Buhuş şi-a revenit după evoluţia proastă din meciul cu Braşov, dar a fost depăşit de câteva ori de Ochiroşii.
Munteanu - Cvirik: probleme în centrul apărării, în special în jocul aerian, şi asta în ciuda faptului că cei doi fundaşi sunt destul de înalţi.
Mendy - titular în ultimele două jocuri, jucătorul adus de la Farul a marcat primul gol al meciului, arătând o mare poftă de joc în jumătatea adversă.
Delgado - evoluţii bune în primele meciuri, însă acum nu a impresionat. Tobă ar fi o soluţie în partea dreaptă a liniei de mijloc, pentru meciul cu Dinamo.
Gheorghe - Ionescu: ambii îngălbeniţi. Ionescu e la primul joc ca şi titular pentru U sezonul acesta, remarcându-se prin centrarea foarte bună pentru Lemnaru în prima repriză.
Boştină - gol şi pasă de gol pentru căpitanul Universităţii: cel mai important jucător de la mijlocul terenului.
Niculescu - Lemnaru: cuplu tot mai bun în atacul Universităţii, ambii foşti jucători la Dinamo. Lemnaru - foarte activ, două ocazii mari în prima repriză(lovitură de cap în bară -cu mingea, bineînţeles- şi şut frumos din apropierea tuşei din partea dreaptă, puţin pe lângă vinclu). Niculescu ţine bine de minge, îmi pare rău că n-a stat mai mult pe teren, U având o lovitură liberă perfectă pentru el.
| http://universitateacluj.ro/stiri.php?id_stire=122 |
Să fi fost vreo 2000 de clujeni la tribuna II. GSP TV a oferit foarte multe cadre cu fanii clujeni. U trebuie să câştige fanii fotbalului din Alba Iulia. Cu evoluţii bune sunt sigur că va reuşi. După ce la meciul cu Steaua s-au strâns undeva pe la 10,000 de spectatori, acum tribuna II a fost destul de populată de oameni din localitate. Boştină a fost aplaudat de toată tribuna la schimbarea din minutul 81.
| http://universitateacluj.ro/stiri.php?id_stire=122 |
În altă ordine de idei, noul Olimpico din Cluj prinde contur. Siteul suporterilor prezintă mai multe poze cu noul stadion ce se construieşte lângă malul Someşului pentru "U". Mai multe poze aici.

2 comentarii:
ce-mi place ca U e deasupra cfr-ului...de cand asteptam asta...
Cu MM la "U", cred ca dominatia celor de la CFR se va clatina
Trimiteţi un comentariu
Lasă un comentariu cu părerea ta referitoare la articolul meu